Review: Bratara fitness Huawei Color Band A1

Sunt mai mult decat sigur ca multi dintre voi nu stiati ca Huawei a intrat cu ceva timp in urma pe piata bratarilor inteligente, lansand cateva modele destul de interesante. Una dintre acestea este Huawei Color Band A1, o bratara fitness ce este disponibila in doua versiuni de design in ceea ce priveste curelele de prindere – plastic si piele naturala, la randul lor acestea beneficiand de mai multe culori.

Pe langa designul destul de atractiv, barata mai beneficiaza si de cateva specificatii interesante dupa cum urmeaza:

– Rezistenta la contactul cu apa si praful (IP57)
– Senzor UV
– Conectivitate microUSB, Bluetooth 4.2
– Compatibilitate Android si iOS
– Acumulator de 57 mAh cu o autonomie de la pana la 30 de zile
– Greutate de 28g

Unboxing si design

Odata deschisa cutia, gasim bratara si un adaptor cu o prindere magnetica ce permite incarcarea produsului printr-un port microUSB. In cazul in care nu aveti un cablu USB – microUSB prin casa (lucru greu de crezut in prezent) veti fi nevoit sa achizitionati unul ulterior, deoarece in pachet acesta este inexistent.

Pe partea de design, cureaua de fata are o textura placuta si confortabila, ce se pliaza pe diferite dimesiuni ale mainii utilizatorului cu o prindere solida ce nu-ti da niciodata impresia ca se va desface fara ca tu sa intervii in mod direct.
Ca o specificare, Huawei nu comercializeaza accesorii separat pentru aceasta bratara, deci alegerea culorii inca de la achizitionare este obligatorie.

In partea din fata se observa LED-ul ce se aprinde cand incarci dispozitivul, cand primesti un apel sau un mesaj cat si la alte notificari de la divesre aplicatii din telefonul mobil asociat prin Bluetooth.

Functii si teste

Pentru conectarea cu un smartphone este necesara instalarea aplicatiei Color Band A1, disponibila in Google Play si App Store.

Dupa finalizarea instalarii aplicatiei si conectarea bratarii, aceasta este pregatita sa monitorizeze in permanenta:

– numarul de pasi, distanta parcursa cat si caloriile arse
– numarul orelor de somn, analizand cand ai dormit usor, profund si cand te-ai trezit
– radiatiile solare cu ajutorul senzorului UV

Tot in aplicatie mai poti gasi detalii despre structura de mers, mers normal, alergare sau ciclism, indicandu-ti timpul si cat trebuie sa mai lucrezi pentru a ajunge la obiectivul prestabilit.

Autonomie

Daca e sa o luam dupa spusele celor de la Huawei, bratara ar trebuie sa atinga pana la 30 de zile de autonomie. Dupa testele pe care le-am efectuat, pot confirma ca acest lucru este aproape adevarat, bateria descarcandu-se complet dupa mai bine de 3 saptamani de utilizare normala. Deci la capitolul autonomiei nu va trebui sa-ti faci nici o grija, uitand probabil de adaptorul de incarcare.

Pret

In legatura cu pretul produsului, Huawei Color Band A1 poate fi gasita in jurul pretului de 200 lei, in stocul majoritatii magazinelor din Romania.

Concluzii

Ca o concluzie de final, pot spune bratara este o alegere foarte buna pentru cine doreste un accesorie inteligent cu functii de monitorizare, aceasta potrivindu-se oricarui stil vestimentar.